Banca Transilvania, FC Universitatea Cluj, Farmec și Terapia își unesc forțele într-un maraton al solidarității pentru imunizarea angajaților și sportivilor împotriva COVID-19  

Terapia - o companie SUN PHARMA, cel mai mare producător de medicamente din România, anunță deschiderea propriul centru de vaccinare în interiorul unității sale din Cluj unde va organiza un maraton de vaccinare în perioada 14-15 mai 2021 pentru a asigura accesul facil la imunizare pentru angajații Terapia, dar va fi disponibil și pentru angajații altor companii importante din Cluj precum: Farmec, Banca Transilvania şi pentru membrii ai clubului de fotbal FC Universitatea Cluj. 

Astfel, peste 200 de angajaţi şi familiile acestora vor fi vaccinați cu serul produs de Pfizer-Biontech în centrul de vaccinare amenajat de Terapia în incinta propriei Unităţi de Studii Clinice şi Bioechivalență din Cluj, începând de vineri, 14 mai, timp de două zile, în cadrul maratonului de vaccinare împotriva COVID-19. Persoanele care se vor vaccina în centrul Terapia vor primi şi o diplomă de apreciere în semn de recunoștință pentru responsabilitatea dovedită în cursa împotriva COVID-19.

“Încă de la începutul pandemiei, Terapia a susținut eforturile autorităţilor împotriva răspândirii pandemiei Covid-19 iar acum se alătură cu bucurie campaniei de vaccinare prin organizarea acestei acțiuni de imunizare. Solidaritatea celor mai emblematice mărci ale oraşului            Cluj-Napoca care îşi unesc forţele în lupta împotriva virusului SARS-CoV-2 reprezintă un gest de mare responsabilitate care va avea cu siguranță un impact pozitiv în comunitate şi va contribui la efortul naţional de a opri pandemia şi de a reveni la o viaţă normală, atât în viața noastră de zi cu zi, cât și în cea de afaceri, sprijinind astfel redresarea creşterii economice.”  a declarat Dr. Dragoș Damian, CEO Terapia.

Activitatea de vaccinare propriu-zisă din centrul de imunizare înființat de Terapia va fi asigurată de personal medical specializat și pregătit corespunzător care va monitoriza cu atenție întregul proces de imunizare, iar persoanele vaccinate vor fi înregistrate oficial în Registrul Electronic Național de Vaccinări.

Centrul a fost autorizat de către Direcția de Sănătate Publică Cluj, cu sprijinul Prefecturii Cluj şi al Direcţiei de Asistenţă Socială şi Medicală a Primăriei Cluj-Napoca şi asigură condiţii optime de păstrare a serurilor pentru imunizare, având agregate frigorifice calificate care permit stocarea vaccinului în condiţii optime, respectând astfel toate cerințele Departamentului de Sănătate Publică pentru acest tip de facilități.

Compania Terapia intenţionează să continue acţiunea de imunizare prin aceste mini-maratoane ce se vor desfăşura în perioada weekend-urilor pe tot parcursul verii, urmând ca centrul să devină disponibil şi populaţiei largi în următoarea perioadă. 

Despre Terapia - o companie SUN PHARMA

Terapia - o companie SUN PHARMA, este cel mai mare producător de medicamente din România (Cegedim, IQVIA, unități, 2019; KeysFin, valoare, 2018). Din luna martie 2015, a devenit parte a Sun Pharma, o organizație bazată pe cercetare și dezvoltare care reunește 42 de situri de producție, în care se fabrică peste 2.000 de medicamente inovative, generice și OTC ce sunt distribuite în peste 100 de țări, prin implicarea a mai mult de 32.000 de angajați la nivel global.