Avocatul Daniel Ionașcu: Avem nevoie de o lege a răspunderii politice

În cadrul emisiunii Legal 100% - Legi bune şi nebune de la NapocaFM, moderată de jurnalista TVR Cluj, Loredana Corchiş, avocatul Daniel Ionașcu a precizat că, este nevoie de o lege a răspunderii politice.

“Se pune problema că într-o anumită situație, Clujul, Gorjul sau orice altă regiune își trimite în Parlamentul României oameni care în mod evident au la bază un contract de mandat electoral. În contractul acesta de mandat electoral eu trebuie să duc în Parlament dorințele, necesitățile electoratului meu în așa fel încât să îmi apăr electoratul, să promovez interesele, să iau o lege bună pentru ca ei să poată să fie în progres material, în progres conceptual, în proces de drept, în proces juridic. Iar eu în Parlamentul României mă apuc să votez certificatul verde, de exemplu, deși marea majoritate a oamenilor care m-au trimis acolo sunt împotrivă. Cât de legitim este contractul acesta de mandat? Care este controlul unui astfel de om de către electorat în timpul mandatului lui? Și atunci dacă nu există, treaba aceasta nu ar trebui reglementată?”, a precizat avocatul Daniel Ionașcu la NapocaFM.