Arhitectul Şerban Ţigănaş: Sunt metrou-sceptic. Există riscul unui blocaj

În cadrul emisiunii din domeniul imobiliar moderată de jurnalistul Media 9, Ionel Lespuc, Real Estate Agenda de la NapocaFM, secretarul general al Uniunii Internaţionale a Arhitecților, arhitectul Şerban Ţigănaş a declarat că, el este metrou-sceptic.

“Deși am întrebat, dar răspunsul a fost evitat, nu am reușit să înțeleg a cui a fost ideea aceasta cu metroul. Dacă ideea aceasta a avut-o un specialist, mi-ar plăcea să discut cu el și să îi cunosc argumentele. Dacă ideea a avut-o un consilier, mi-ar plăcea să îl cunosc și să aflu că există consilieri ai primarului. Dacă ideea este a primarului, am foarte mari rezerve. Cum se poate ca însuși primarul să se gândească la ceva la care nu s-a gândit nimeni?”, a declarat Şerban Ţigănaş, potrivit Media 9

Arhitectul a menţionat că, în momentul în care vor începe lucrările s-ar putea să existe descoperiri arheologice. El a spus că, este posibil să existe riscul unui blocaj.

“Dacă se va începe construcția și avem ghinionul absolut predictibil de a ne întâlni cu arheologia din zona centrală a Clujului, s-ar putea să pățim ce s-a întâmplat în Salonic, unde se construiește un metrou de nici nu mai știu câți ani. Evident că s-a ciocnit la fiecare stație și în fiecare loc cu arheologia și a început o cercetare care s-a finalizat cu o criză a metroului. Există riscul unui blocaj, dar nu pot să spun că așa va fi, de aceea nu îmi rup hainele de pe mine. Dar aș vrea să existe criogenie și să mă treziți când funcționează metroul. S-ar putea să nu mă treziți niciodată”, a menţionat arhitectul Şerban Ţigănaş la NapocaFM.

 

Emisiunea integrală: https://www.facebook.com/NapocaLive/videos/542547970253705