Anunțul Ministrului Educației: Elevii NU vor mai putea face meditații cu profesorii de la clasă

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu a declarat că profesorilor le va fi interzis prin lege să mai facă meditații cu elevii din clasele la care predau.

„Pe de altă parte, în activitatea de predare și evaluare la clasă îi este interzis, dorim să propunem prin lege, se desfășoare meditații cu elevii de la clasă având ca obligație de diligență să depună eforturi în vederea eliminării pregătirii suplimentare, la modul general, și asta pentru atinge profilul de competențe ale absolvenților din ciclul în care predă”, a explicat Ministrul Educației.

Noul pachet legislativ propus de Ministrul Educației ar urma să intre în vigoare în septembrie 2023, dar că prevederea legată de interdicția meditațiilor la clasă ar putea fi aplicată mai devreme, chiar din septembrie 2022.

„Vrem să avem relevanța notelor și vrem să avem respectarea condițiilor de etică în sistemul de educație. Relevanța notelor are de suferit atunci când un profesor face meditații cu un elev de la clasă pe care apoi îl notează”, a anunțat Sorin Cîmpeanu.

Profesorii care nu respectă legea vor fi supuși unor sancțiuni

„Cu siguranță sunt sancțiuni pentur nerespectarea legii. Nu pot să vă dau exemple de sancțiuni, în momentul de față sunt juriștii cei care stabilesc sancțiuni în corelație cu gravitatea abaterilor”, a explicat Cîmpeanu, potrivit Libertatea.ro.