André Rieu, celebrul violonist și compozitor care a făcut muzica clasică accesibilă milioanelor de oameni din întreaga lume și a transformat valsul într-o senzație internațională, revine la Cluj în cadrul turneului mondial al anului 2023, pentru a le oferi admiratorilor o nouă experiență muzicală de neuitat.
Alături de orchestra sa, maestrul André Rieu va urca pe scena BT-Arena din Cluj-Napoca, pe 3 martie 2023, iar concertul grandios va fi cu siguranță unul dintre cele mai importante evenimente concertistice ale anului 2023 din România. Biletele vor fi puse în vânzare marți, 1 noiembrie 2022, începând cu ora 11:00 și vor fi disponibile exclusiv în rețeaua Eventim.ro.
Concertele romantice și vesele ale lui André Rieu includ piese clasice emoționante, valsuri, muzică de film și operă, dar și melodii pop, interpretate alături de cea mai mare orchestră privată din lume, Johann Strauss Orchestra.
Pe muzica lui André Rieu mii de spectatori prezenți pe stadioane au vibrat și s-au legănat pe valsul lui Dmitri Shostakovich, pe durata pauzelor mai multor meciuri de fotbal jucate în Liga Campionilor, iar turneele sale mondiale ajung la peste jumătate de milion de oameni în fiecare an.
"Toată lumea este binevenită la concertele mele. Ne deschidem inimile pentru public, iar publicul își deschide inimile pentru noi. În fiecare seară, în sălile de spectacole, eu și orchestra mea vedem oameni dansând și cântând pe culoar, entuziaști și fără griji. Împreună petrecem seri de neuitat. Când oamenii îmi scriu că au nevoie de două săptămâni pentru a-și reveni după concertele mele, devin cel mai fericit om din lume", a declarat André Rieu.
Artistul a transmis salutări calde publicului din România prin intermediul mesajului video alăturat AICI.
Videoclipurile lui André Rieu pe YouTube au depășit cu mult peste 1 miliard de vizualizări; aproape 9 milioane de fani din întreaga lume îl urmăresc pe Facebook. Printre cele 40 de milioane de albume vândute, cel mai recent album, lansat în 2022, intitulat „Happy Together” i-a adus din nou succesul, acesta aflându-se în primele 10 poziții ale topurilor internaționale.
Turneele lui André Rieu depășesc în mod regulat turneele mai multor vedete pop și rock din lume. Concertele sale sunt, de asemenea, un răsfăț vizual, începând cu intrarea celebrului violonist și a muzicienilor săi prin mulțime, până la momentul urcării pe scenă și a începerii concertului, la costumele fastuoase sau ecranul impresionant din spatele orchestrei pe care sunt proiectate imagini speciale pentru fiecare cântec în parte, garantând o seară extraordinară pentru întreaga familie.
Andrè Rieu se bucură de aprecierea unui număr impresionant de fani din țara noastră. În 2015, artistul a susținut 7 concerte sold-out, în Piața Constituției din Capitală, loc numit de artist ca fiind „Centrul Universului". Atunci, celebrul violonist a fost aplaudat de peste 85.000 de spectatori veniți din toată țara și nu numai. Astfel, André Rieu a scris o pagină inportantă în istoria concertelor din România, fiind catalogat „cel mai amplu eveniment concertistic al anului 2015".
Lucrurile extraordinare nu au încetat să vină din partea marelui artist. A fost alături de suferința românilor în urma tragediei din Clubul Colectiv, și a dăruit, în semn de solidaritate, ceea ce avea mai de preț: MUZICA. DVD-ul concertului „Live in Bucharest" a adunat din vânzari 150.000 de euro, bani pe care i-a donat în totalitate victimelor.
Au urmat alte două concerte sold-out în 2016, în aceeași locație, cu peste 25.000 de spectatori, iar în 2019, cu puțin timp înainte de pandemie, publicul din Cluj-Napoca a luat cu asalt cunoscuta sală BT Arena, epuizând toate biletele.
După seria de 4 concerte sold-out, susținute în acel an, la Cluj-Napoca, iată că André Rieu a inclus România în programul noului său turneul mondial.
Admiratorii artistului din țara noastră se vor putea bucura de magia muzicii într-un nou spectacol fabulos, prezentat de celebrul violonist alături de cei 60 de muzicieni desăvârșiți, membri ai Johann Strauss Orchestra.
Îndrăgostit iremediabil de România, artistul își respectă promisiunea și anunță cu bucurie noul său concert ce va avea loc pe 3 martie 2023, la Cluj.