Joi, 25 mai 2023, a fost semnat contractul de execuție lucrări pentru Magistrala 1 de Metrou Cluj. VEZI VIDEO.
În cadrul evenimentului au participat şi Premierul României, Nicolae Ciucă, Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu şi Ministrul de Interne, Lucian Bode, dar și reprezentanții constructorilor de la Gülermak.
“Este vorba despre cel mai proiect de infrastructură din istoria Clujului. Arătăm prin acest proiect că România îşi respectă Clujul. Mulţumiri tuturor celor care au contribuit la acest proiect”, a declarat Primarul Clujului, Emil Boc.
“Mă bucur să revin la Cluj cu o astfel de ocazie în care se lansează un proiect, în premieră în România. Este primul proiect de o asemenea valoare în ultimii 30 de ani. Discutăm despre al doilea municipiu reşedinţă de judeţ, după capitală, care va avea metrou. Noi nu am făcut nimic altceva decât să spijinim un proiect care aparţine autorităților locale”, a declarat Premierul României, Nicolae Ciucă.
Asocierea Gulermak Agir Sanayi Insaat Ve Taahhut A.S.- Gülermak Spólka Z Ograniczona Odpowiedzialnoscia-Alstom Transport S.A. - Arcada Company S.A a fost desemnată câștigătoarea licitației deschise având ca obiect „Proiectare și execuție lucrări de infrastructură (structură de rezistență, cale de rulare, finisaje, sisteme de instalații), automatizare trafic, racordare alimentare cu energie electrică aferente obiectivului de investiție Magistrala I de metrou Cluj”.
Valoarea estimată totală pentru realizarea acestui obiectiv este de 9.064.456.067,00 lei fără TVA, din care:
- valoarea estimată a lucrărilor de execuție: 8.666.341.418,31 lei fără TVA;
- valoarea estimată a serviciilor de proiectare (inclusiv alte servicii): monitorizare, studii de teren (inclusiv cercetare arheologică preventivă), expertizare tehnică, documentațiile tehnice necesare în vederea obținerii avizelor/acordurilor/autorizațiilor, verificarea tehnică de calitate a proiectului tehnic și a detaliilor de execuție, proiect tehnic și detalii de execuție, asistență tehnică: 398.114.648,69 lei fără TVA.
Durata totală a contractului este de 96 de luni.