A fost actualizată lista ţărilor din zona GALBENĂ

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a actualizat luni, 15 martie, lista țărilor cu risc epidemiologic ridicat. Măsura a intrat în vigoare la miezul nopții.

Lista a fost alcătuită la propunerea Institutului Național de Sănătate Publică. În alcătuirea listei cu zonele „galbene” s-a ținut cont de rata de incidență cumulată la 100.000 locuitori, conform datelor publicate de ECDC joi, 11 martie 2021, pentru perioada 22 februarie – 7 martie 2021.

Intrarea în carantină  a persoanelor care vin din aceste țări este obligatorie chiar și pentru cei care prezintă un test PCR cu rezultat negativ. În cazul acesta, măsura se aplică pentru 10 zile. Pentru cei care nu au făcut testul, carantina este de 14 zile.

Măsura nu li se aplică celor care la intrarea în România fac dovada că sunt vaccinați cu ambele doze sau că au avut, în ultimele 90 de zile, COVID-19 și s-au vindecat. De asemenea, persoanele aflate în tranzit nu vor sta în carantină.

Lista țărilor din „zona galbenă”: Cehia, Estonia, San Marino, Muntenegru, Malta, Serbia, Iordania, Ungaria, Seychelles, Liban, Israel, Slovacia, Suedia, Slovenia, Bahrain, Bonaire, Saint Eustatius and Saba, Palestina, Andorra, Monaco, Letonia, Republica Moldova, Albania, Franța, Italia, Polonia, Aruba, Cipru, Brazilia, Luxemburg, Saint Lucia, Emiratele Arabe Unite, Kuweit, Insulele Turks și Caicos, Macedonia de Nord, Maldive, Kosovo, Puerto Rico, Olanda, Isle of Man, Bulgaria, Austria, Uruguay, Liechtenstein, Lituania, Chile, Bosnia și Herzegovina, Belgia, Peru, Marea Britanie, Africa de Sud, Spania.