Consiliul Județean anunță demararea lucrărilor de asfaltare pe sectorul de drum vizat de lucrările de consolidare executate pe DJ 109E Cetan – Vad, la kilometrul 2+600.
„Vestea bună pentru locuitorii din zonă și pentru toți cei care tranzitează acest drum e că lucrările vor fi finalizate zilele acestea. Chiar dacă a existat în această perioadă o stare de disconfort, trebuie înțeles faptul că soluția tehnică impusă de experți a presupus lucrări de mare anvergură. Acestea vor asigura, însă, durabilitatea investiției și o folosință îndelungată, în condiții optime, a drumului”, a declarat Președintele CJ Cluj, Alin Tișe, pe pagina de Facebook.
Vor fi așternute, astfel, cele două straturi de asfalt, respectiv binder și strat de uzură, atât pe suprafața sectorului afectat, cât și în zonele situate în aval și amonte de tronsonul pe care s-au executat lucrările de consolidare. Acestea au avut drept scop remedierea surpării produse în urma lucrărilor de închidere și ecologizare a depozitului neconform de deșeuri de la Dej.
De mare complexitate, operațiunile de consolidare au presupus inclusiv aproximativ 500 de piloți forați la 15 metri adâncime, lucrări de refacere a sistemului rutier, dar și realizarea unui sistem de drenaj, toate aceste necesitând anumiți timpi de așteptare între operațiuni.