Premierul Nicolae Ciucă, Preşedinte al PNL, a declarat, luni, 10 aprilie, la Focşani, că la acest moment Guvernul discută orice opţiune pentru "chibzuirea bugetului", mai puţin tăieri de salarii sau renunţarea la investiţii.
"Am dat sarcină în Guvern ca orice opţiune să fie discutată, mai puţin cea de salarii şi cea de investiţii. Ca atare, chibzuirea bugetului mi se pare normală", a declarat Nicolae Ciucă, potrivit Agerpres.
El a adăugat că în 2022 economia şi bugetul de stat au înregistrat o evoluţie pozitivă, bazată pe creşteri nominale substanţiale, cu investiţii străine şi o rată de absorbţie a fondurilor europene record, însă în acest an atât România, cât şi celelalte ţări de pe continent resimt consecinţele nefaste ale războiului din Ucraina, inflaţiei şi problemelor logistice create pe lanţurile de aprovizionare.
Premierul a susţinut că Guvernul nu are în vederea noi creşteri de taxe în perioada următoare, ci mai degrabă o mai bună colectare a taxelor. Totodată, şeful Guvernului a menţionat că guvernanţii au responsabilitatea faţă de români şi nu se poate să vină să îi înspăimânte cu privire la pierderea locurilor de muncă sau reducerea salariilor, iar în acest sens a cerut miniştrilor ca până miercuri, 12 aprilie, să îi prezinte propuneri de scădere a cheltuielilor.
"Există varianta în care noi, ca Guvern, trebuie să ne manifestăm cât se poate de profesionist şi responsabil să rezolvăm problema colectării taxelor. Sunt soluţii şi toate aceste soluţii trebuie derulate prin instituţiile statului. Le cer instituţiilor statului să-şi facă datoria şi să ajungă să facă o colectare aşa cum este ea planificată. Nu discutăm despre noi taxe la acest moment. Îmi asum orice decizie pe care o iau, şi aici este vorba despre responsabilitate. Este responsabilitatea noastră faţă de români. Nu putem să venim acum şi să îi înspăimântăm că urmează să rămână fără locuri de muncă sau fără salarii. Pentru că sunt soluţii la îndemâna Guvernului. Le-am cerut miniştrilor ca până miercuri să vină să-mi prezinte o situaţie de principiu cu modul în care pot să îşi chibzuiască cheltuielile. Este absolut normal. Sunt o serie întreagă de linii de buget care pot fi gestionate astfel încât să scădem cheltuielile", a spus Premierul.
Premierul Nicolae Ciucă a fost prezent luni, la Focşani, alături de ministrul de Interne, Lucian Bode, ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, la ceremonia prilejuită de împlinirea a 140 de ani de la înfiinţarea Brigăzii 282 Blindate "Unirea Principatelor".