Preşedintele României, Klaus Iohannis a făcut, vineri, apel la forţele politice responsabile să iasă din "logica îngustă de partid" şi să susţină Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă arătând că acesta reprezintă "proiectul unei generaţii" şi nu are culoare politică.
"Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă este un plan ambiţios, pe care îl susţin, dar bucuria finalizării lui este doar de etapă. Am făcut primul pas, unul important, dar adevărata provocare de acum începe, pentru că implementarea la timp a tuturor componentelor care alcătuiesc acest plan e absolut esenţială. Vreau să fim foarte bine pregătiţi pentru etapa cea mai importantă, şi anume punerea lui în aplicare şi finalizarea reformelor propuse. Împreună, accesând toate aceste fonduri europene puse la dispoziţia ţării noastre, putem construi proiectul unei generaţii, care să însemne schimbarea profundă a României. De reuşita PNRR depinde în mare măsură cum va arăta viitorul societăţii noastre. Din această perspectivă, acest demers nu are culoare politică chiar dacă a fost elaborat cu mari eforturi şi negociat intensiv la nivelul european de actuala coaliţie de guvernare, care înţelege foarte bine nevoile de dezvoltare ale ţării noastre şi ce trebuie făcut pentru a atinge obiectivele. Acest plan aparţine României, iar implementarea sa se va întinde oricum dincolo de mandatul actualului guvern", a afirmat şeful statului, la Palatul Cotroceni, potrivit AGERPRES.
În acest context, preşedintele a făcut apel la solidaritate şi responsabilitate.
"Abordările politicianiste sau criticile în notă electorală nu fac altceva decât să şubrezească şansele sale de reuşită. Acum este momentul ca toate forţele politice responsabile să iasă din logica îngustă de partid, să dea dovadă de solidaritate, de responsabilitate şi să susţină cu toate forţele acest efort naţional", a adăugat Klaus Iohannis.