Guvernul urmează să aprobe, în şedinţa de miercuri, îngheţarea temporară a tarifelor poliţelor RCA.
Măsura va fi decisă prin aprobarea proiectului de hotărâre privind stabilirea tarifelor de primă maxime şi a altor măsuri aplicabile de către societăţile de asigurare care practică asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi de tramvaie, scrie Agerpres.
Potrivit notei de fundamentare, prin proiect se propune "îngheţarea temporară, pentru 6 luni, a tarifelor de primă practicate de către asigurătorii RCA pentru contractele RCA încheiate ulterior datei intrării în vigoare a prezentului act normativ la nivelul tarifelor de primă proprii calculate şi practicate de către aceştia la data de 28 februarie 2023, tarife care au fost practicate anterior publicării tarifelor de referinţă de către ASF în luna martie 2023, astfel fiind asigurată o dispersie a riscurilor la nivelul pieţei de asigurări".
"Prin aplicarea acestei măsuri se elimină potenţialul impact negativ al creşterii preţurilor inclusiv ca urmare a inflaţiei şi a luării în calcul a ultimului tarif de referinţă publicat de către ASF în luna martie 2023", se precizează în document.