Dan Codrean: Cel puțin jumătate din premisele unei reușite sunt deja atinse

“Trebuie să privim actorii din spectrul politic la modul complet. Tot ar trebui să ne îndreptăm atenția spre ceea ce este necesar a fi făcut pentru comunitate. Acest mesaj, cel puțin de la nivelul formațiunii politice pe care o reprezint, respectiv PRORomânia, chiar Domnul Președinte spune că nu avem nicio problemă să colaborăm, să facem parteneriate, atâta timp cât ceilalți actori politici cu care am putea să facem aceste parteneriate își îndreaptă atenția spre ceea ce este esențial și necesar comunității. Nu avem nicio problemă. Nu am spus nu unei colaborări și nu o să spunem niciodată, atâta timp cât știm că interesul cetățeanului primează în aceste parteneriate. De aici este prima piatră de temelie a parteneriatului. Cel puțin jumătate din premisele unei reușite sunt deja atinse”, a declarat Dan Codrean la Napoca FM. 

Te-ar putea interesa și: