Secretarul General al Guvernului, clujeanul Mircea Abrudean, a anunţat că România va avea un singur punct de contact pentru toate instituțiile publice.
“Marţi, 19 martie, la Palatul Victoria, a fost semnat contractul de implementare pentru Portalul Digital Unic al României, care va facilita accesul la informații pe piața internă a Uniunii Europene și care face parte din investiția pentru "Implementarea infrastructurii de Cloud Guvernamental", din cadrul Componentei 7 - Transformare Digitală, aferentă Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
SGG va sprijini în continuare demersurile instituționale de transformare digitală a administrației publice”, a transmis Abrudean.