Premierul României, Nicolae Ciucă, a anunţat că în şedinţa de Guvern de luni, 19 decembrie, va fi dezbătut un proiect de ordonanţă de urgenţă în baza căruia 1,25 de miliarde de euro din fonduri europene vor fi utilizate pentru creşterea eficienţei energetice a blocurilor.
"În agenda de astăzi avem un proiect de ordonanţă de urgenţă prin care sprijinim creşterea eficienţei energetice a blocurilor de locuinţe. Este o măsură pe care o considerăm ca fiind complementară la deciziile pe care le-am luat deja în acest sens şi care este foarte bine venită în actualul context, în care căutăm să adoptăm măsuri cât mai aplicate pentru creşterea eficienţei energetice şi, desigur, economisirea energiei. Prin ordonanţa de astăzi asigurăm finanţarea acestor proiecte în procent de 90% din fonduri nerambursabile, fonduri europene. Din cele 10 procente rămase, 7% vor fi acoperite din bugetele locale, iar procentul de maxim 3% va fi acoperit de către asociaţiile de proprietari", a spus Nicolae Ciucă.
El a menţionat că este vorba despre o măsură prevăzută în Politica de coeziune pentru perioada 2021-2023, măsură care are alocată o sumă de 1,25 miliarde euro, scrie Agerpres.
Premierul Nicolae Ciucă a reamintit că prin Ministerul Dezvoltării se derulează deja şi alte măsuri pentru creşterea eficienţei energetice, precum "Valul renovării", pentru care sunt alocate aproximativ 5,5 miliarde de euro.