Boc, la Napoca Live: “Nu plec de la Cluj. El reprezintă pentru mine o prioritate”

Primarul Clujului, Emil Boc, a declarat că nu va candida pentru un mandat europarlamentar, aşa cum s-a zvonit în ultima perioadă. Boc a declarat că nu va pleca de la Cluj-Napoca.

“Nu plec de la Cluj. Pe viitor vom vedea ce vom face. Viaţa merge înainte. Pentru mine Clujul reprezintă cea mai importantă prioritate a vieţii mele publice. Nu am altă prioritate, în afară de familie”, a declarat Boc, într-o emisiune de la Napoca Live, moderată de la Sandu Mureşan.

Emil Boc a anunţat în urmă cu câteva zile că a fost "desemnat Raportor al CoR pe tema Inteligenței Artificiale": “Mulțumesc colegilor mei din Comitetul European al Regiunilor pentru desemnarea mea în calitate de Raportor pentru pachetul legislativ al Uniunii Europene care vizează Inteligența artificială”.

“E foarte atractivă sarcina pe care am primit-o şi provocatoare. Inteligenţa Artificială este parte a vieţii noastre. Ea nu mai poate fi ocolită de către nimeni şi de către nimic. Ea deja lucrează de la scară mică până la scară mare. Inteligenţa Artificială lucrează la o scară mare în care slujbele viitorului depind tot mai mult de aceasta. Eu sunt onorat pentru că am fost desemnat să pot realiza o opinie care să exprime punctul de vedere al Comitetul European al Regiunilor, adică a autorităţilor publice locale şi regionale din UE, cu privire la impactul Inteligenţei Artificiale asupra vieţii oamenilor, asupra administraţiilor locale în special şi a mediului afacerilor în concret”, a mai precizat Emil Boc, la Napoca Live.

VEZI AICI EMISIUNEA INTEGRALĂ.

Te-ar putea interesa și: