Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a participat, luni, la Bruxelles, la Conferinţa internaţională a donatorilor în sprijinul populaţiilor din Turcia şi Siria afectate de seismul din 6 februarie, prilej cu care a anunţat un nou pachet de asistenţă financiară din partea României, în valoare totală de 1,3 milioane de euro, potrivit unui comunicat al MAE, scrie Agerpres.
În cadrul sesiunii dedicate anunţării angajamentelor financiare, ministrul Aurescu a afirmat angajamentul României pentru continuarea susţinerii eforturilor umanitare, de ajutorare a populaţiei afectate din cele două state, precum şi pentru demersurile de redresare şi reconstrucţie care vor fi demarate.
El a reamintit că România a fost primul stat membru UE care a acordat asistenţă în teren prin trimiterea echipelor de căutare şi salvare şi a echipelor medicale în Turcia şi produselor de primă necesitate în Siria, prin intermediul Mecanismului de protecţie civilă al UE.
Conform MAE, în cadrul reuniunii, ministrul turc al Afacerilor Externe, Mevlut Cavuşodlu, i-a mulţumit în mod deosebit ministrului Aurescu pentru susţinerea promptă şi substanţială a României în contextul cutremurului.
În acelaşi timp, a evidenţiat asistenţa umanitară de urgenţă acordată de România pentru populaţia siriană puternic afectată de cutremur, pe fondul situaţiei umanitare deja grave din ultimii ani şi al suferinţelor generate de război şi instabilitate. El a subliniat, în acest context, importanţa identificării unei soluţii politice pentru o pace durabilă în Siria, pe baza iniţiativelor existente la nivelul ONU. Ministrul a reiterat sprijinul pentru eforturile Reprezentantului Special al ONU şi pentru avansarea iniţiativei sale Step-by-step.
Contribuţia anunţată de România cu prilejul Conferinţei prevede 600.000 de euro sub formă de asistenţă umanitară, împărţită în mod egal în beneficiul populaţiilor din cele două state, precum şi 700.000 de euro pentru sprijinirea eforturilor de redresare rapidă din Turcia, informează MAE.
Sursa foto: IHA/REUTERS