Potrivit datelor centralizate de Institutul Național de Statistică, transportul aerian de pasageri a crescut, în primul trimestru al acestui an, cu 60% comparativ cu perioada similară din 2022, de la 3.085.700 pasageri la 4.937.100 pasageri, notează Agerpres.
Câți pasageri au plecat de pe Aeroportul Internațional Cluj?
Cele mai mari ponderi în ceea ce priveşte transportul de pasageri s-au înregistrat pe aeroporturile Henri Coandă-Bucureşti (1.576.700 pasageri îmbarcaţi şi 1.510.500 debarcaţi), Avram Iancu-Cluj-Napoca (312.800 pasageri îmbarcaţi şi 287.300 debarcaţi) şi Aeroportul Internaţional Iaşi (183.900 pasageri îmbarcaţi şi 175.400 debarcaţi).
În transportul internaţional de pasageri, primele zece aeroporturi de origine (de unde au provenit pasagerii debarcaţi în România), stabilite după numărul pasagerilor în curse regulate, au fost: Londra Luton (217.341 pasageri), Milano-Bergamo (121.735 pasageri), Tel Aviv (88.594 pasageri), Bruxelles Charleroi (73.711 pasageri), Istanbul Internaţional (73.637 pasageri), Madrid-Barajas (69.469 pasageri), Viena (63.730 pasageri), Munchen (62.995 pasageri), Londra-Stansted (58.946 pasageri), Roma Ciampino (55.734 pasageri).
În ceea ce priveşte îmbarcările, cei mai mulţi pasageri în curse regulate s-au îmbarcat pentru Londra-Luton (229.941 pasageri), Milano-Bergamo (128.481 pasageri), Tel Aviv (91.015 pasageri), Bruxelles-Charleroi (80.131 pasageri), Madrid-Barajas (71.865 pasageri), Munchen (70.847 pasageri), Viena (68.864 pasageri), Istanbul Internaţional (65.708 pasageri), Londra-Stansted (62.792 pasageri), Roma-Ciampino (56.116 pasageri).
Principalele ţări (după aeroportul de origine) de unde au sosit pasagerii curselor aeriene regulate debarcaţi în România au fost: Italia (435.663 pasageri), Regatul Unit (396.017 pasageri), Germania (249.947 pasageri), Spania (209.609 pasageri), Franţa (139.848 pasageri), Turcia (89.726 pasageri), Israel (88.594 pasageri), Belgia (80.826 pasageri), Ţările de Jos (67.836 pasageri), Austria (63.730 pasageri).