Stocklosa: Comerţul exterior al României a crescut cu 26%, în 2022. Acesta a fost un an record din punct de vedere al schimburilor comerciale ale României

Comerţul exterior al României a înregistrat, în 2022, o creştere cu 26% faţă de anul anterior, până la valoarea de 218,1 miliarde de euro, un an-record din punct de vedere al relaţiilor comerciale ale statului român, a declarat, joi, la un forum de specialitate, Iuliu Stocklosa, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB), transmite Agerpres.

"Cifra totală a comerţului exterior al României a fost, în 2022, de 218,1 miliarde de euro, în creştere cu 26% faţă de 2021, exportul înregistrând 92 miliarde de euro - o creştere cu 23%, iar importul de 126 miliarde de euro, în creştere cu 28%. Acesta a fost un an record din punct de vedere al schimburilor comerciale ale României, atât pe partea de import, cât şi pe partea de export. Media exporturilor româneşti a depăşit 7,6 miliarde de euro şi, de asemenea, pentru prima dată în istoria de comerţ exterior românesc, exportul într-o singură lună, şi vorbim de septembrie, a depăşit 8,5 miliarde de euro. Sunt nişte cifre impresionante, dar avem şi nişte cifre care ne dezavantajează, ca ţară", a menţionat oficialul CCIB.

Datele Ministerului Afacerilor Externe (MAE) arată că, în prezent, România are relaţii diplomatice cu 188 de state.

Reprezentanţi ai autorităţilor, camerelor de comerţ şi mediului academic participă, joi, la cea de-a II-a ediţie a Forumului diplomaţiei economice şi al exportatorilor, eveniment organizat la Bucureşti. 

Te-ar putea interesa și: