Potrivit unei platforme online de căutări, candidaţii aflaţi în căutarea unui loc de muncă au realizat aproximativ 500.000 de căutări, de la începutul anului, un interes crescut fiind manifestat pentru posturile de şofer, inginer sau asistent medical.
„Prima lună din an a adus un interes crescut din partea candidaţilor pentru joburile de şofer, pentru care au fost făcute peste 35.000 de interogări în platformă, de inginer (16.500 de căutări) sau asistent medical (13.000 de căutări). Contrar aşteptărilor angajatorilor, cu 10.000 de căutări, locurile de muncă remote rămân în topul celor mai căutate de cei care vor să se angajeze”, se precizează într-un comunicat eJobs.
În ceea ce-i priveşte pe şoferi, cei mai mulţi candidaţi vor să afle ce joburi disponibile sunt pentru şoferii de categoria B, şoferii de tir sau şoferii livratori. Pentru segmentul de ingineri, cele mai multe căutări s-au făcut pentru ingineri constructori, ingineri mecanici, ingineri chimişti şi ingineri de instalaţii.
Potrivit sursei citate, în foarte puţine cazuri candidaţii caută un anumit angajator, iar acolo unde apar totuşi nume, cel mai frecvent aparţin angajatorilor din retail.
„Deşi atunci când primesc o ofertă sunt atenţi şi investighează reputaţia de angajator pe care şi-a construit-o o anumită companie, în etapa iniţială, cea în care prospectează ofertele din piaţă, numele companiei contează mult mai puţin decât aspecte precum salariul, programul sau descrierea atribuţiilor din fişa postului”, a subliniat Roxana Drăghici, Head of Sales în cadrul eJobs, potrivit Agerpres.
Potrivit datelor Salario, comparatorul salarial eJobs, salariul mediu net al celor care lucrează în inginerie este 4.300 de lei, 3.700 de lei pentru angajaţii din contabilitate şi 3.600 de lei pentru cei din transporturi/distribuţie. În call-center-e, media salarială netă, la nivel naţional, este de 3.100 de lei.
Alte poziţii care au generat, cumulat, peste 10.000 de căutări au fost manager, assistant manager, electrician ori agent de vânzări. De asemenea, comparativ cu anii anteriori, a crescut numărul de căutări în care este specificat cuvântul „salariu”.