Secretarul de stat din Ministerul Finanţelor, Mihai Călin Precup, susţine că nu vor fi noi taxe în perioada următoare şi afirmă că accentul ar trebui pus pe colectare şi pe digitalizare.
"Nu cred că vor fi noi taxe. Cred că marea provocare şi marele accent va trebui să fie pus în perioada următoare şi în anii următori în ceea ce priveşte colectarea. Eu personal nu cred că dacă vom creşte taxele va avea un impact pozitiv asupra colectării. Cred că digitalizarea este elementul cheie în termen de creşterea capacităţii de colectare a statului român, atât în ceea ce priveşte culegerea în timp real a informaţiilor, cât şi o comunicare mai bună cu contribuabilul, astfel încât să creştem conformarea voluntară", a declarat Mihai Călin Precup, la evenimentul "ZF ESG Summit 2023: Cum dezvoltăm business-uri sustenabile?", potrivit Agerpres.
El a precizat că doar 13% din deşeurile din România sunt reciclabile şi 69% din deşeuri ajung să fie depozitate în rampe ecologice. În aceste condiţii, trebuie realizate multe investiţii pentru a avea o economie sustenabilă şi circulară, mai ales că la nivel european se doreşte ca în 2050 economia să devină neutră din punct de vedere ecologic, fapt care va presupune investiţii suplimentare, a transmis Precup.
Sursa foto: Facebook/Mihai Precup