Restructurare la Poşta Română. Ce se întâmplă cu posturile oamenilor?

Directorul General de la Poşta Română, Valentin Ştefan, a declarat că procesul de restructurare din instituţie cuprinde aproximativ 1.000 de oameni.

Ce se întâmplă cu posturile oamenilor?

"În procesul de restructurare pe care îl desfăşurăm acum intră toată administraţia centrală. Vorbim de, în jur, de 1.000 de oameni care vor intra în procesul de restructurare. Absolut toţi vor avea posibilitatea să rămână în cadrul companiei pe alte funcţii. Majoritatea pe funcţiile nou create din administraţia centrală, dar şi în operaţional", a precizat Ştefan, care a participat la prezentarea noii flote de maşini achiziţionate de operatorul naţional de servicii poştale.

El a spus că va exista un sistem de evaluare şi modificare a structurii organizatorice atât timp cât va conduce Compania Naţională Poşta Română.

"Este normal ca acolo unde lucrurile nu merg să se facă modificări". 

"Cât timp voi conduce Poşta Română, va exista acest sistem de evaluare şi modificare a structurii organizatorice. Este normal ca în orice companie, acolo unde lucrurile nu merg, să intervii şi să le modifici. Fie că vorbim de fluxul administrativ sau de eficienţa unor manageri, acest mecanism legal de a modifica structura, de a muta oamenii de pe un post pe altul, va exista şi în Poşta Română. O companie privată, dacă ar avea un departament care ar pierde bani, nu ar ezita să modifice acest lucru. Asta trebuie să se întâmple şi la Poştă. Atunci când ai un departament care nu este eficient trebuie intervenit asupra lui. Este nedrept ca ceilalţi oameni din Poştă care muncesc să le plătească salariile celor care nu reuşesc să producă. În realitate nimeni din companie nu trebuie să plece. Sunt locuri de muncă pentru toată lumea. Şi noi ne lovim de o lipsă a forţei de muncă. Sunt foarte multe orgolii la mijloc. Sunt oameni care poate au fost în anumite funcţii, au avut anumite atribuţii 10, 20, 30 de ani, iar acum când trebuie să vadă realitatea şi anume că munca lor, în clipa de faţă, nu mai aduce plus valoare companiei... este o supărare", a precizat Valentin Ştefan, potrivit Agerpres.

El a mai arătat în context că de anul trecut compania a început să optimizeze contractele, să fie mai selectivă, în condiţiile în care, până acum, Poşta Română avea tendinţa de a lua orice contract care îi ieşea în cale.

"Acolo unde nu avem suficientă forţă de muncă suntem selectivi să păstrăm doar contractele care aduc bani. De exemplu, contractul de citit contoare este o provocare logistică cu venituri bune, dar nu suficient de mari. Aşa că genul acesta de contracte nu va mai reprezenta o prioritate pentru companie decât dacă profitul din el va creşte semnificativ", a explicat sursa citată.

Te-ar putea interesa și: