Rata de ocupare a populaţiei în vârstă de muncă a scăzut la 63% în 2023

 

Rata de ocupare a populaţiei în vârstă de muncă (15-64 ani) a fost de 63%, anul trecut, în scădere faţă de anul anterior cu 0,1 puncte procentuale, peste 50% dintre persoanele ocupate lucrând în sectorul de servicii, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate vineri.

"Ca şi în anii anteriori, rata de ocupare a fost mai mare la bărbaţi (71,7%, faţă de 54,3% la femei). Pe medii de rezidenţă, rata de ocupare a fost mai mare în mediul urban (68,6%, faţă de 57,1% în mediul rural). Rata de ocupare a tinerilor (15-24 ani) a fost de 18,7%, iar cea a persoanelor vârstnice (55-64 ani) de 51,0%", se arată în comunicatul de la Statistică.

Nivelul cel mai ridicat al ratei de ocupare pentru persoanele în vârstă de muncă s-a înregistrat în rândul absolvenţilor învăţământului superior (89,8%). Erau ocupate 65,6% dintre persoanele cu nivel mediu de educaţie şi 36,9% dintre cele cu nivel scăzut de educaţie.

Salariaţii, în scădere faţă de anul precedent (-60.100 persoane), au deţinut în continuare cea mai mare pondere (85,7%) în totalul populaţiei ocupate. În anul 2023 lucrătorii pe cont propriu şi lucrătorii familiali neremuneraţi reprezentau 13% din populaţia ocupată.

Repartizarea populaţiei ocupate pe forme de proprietate arată că sectorul privat a absorbit 82,8% din aceasta, sectorul public concentra 16,6% din populaţia ocupată iar în sectorul mixt lucrau 0,6% dintre persoanele ocupate.

Muncitorii calificaţi reprezentau 17,7% din totalul populaţiei ocupate. Ponderi însemnate în totalul populaţiei ocupate deţineau şi specialiştii în diverse domenii de activitate (17,6%) şi lucrătorii în domeniul serviciilor (17,3%).

Din totalul persoanelor ocupate, 11,9% lucrau în sectorul agricol, 33,2% în industrie şi construcţii, iar 54,9% în servicii.

În activităţile neagricole erau ocupate aproape 6,78 milioane de persoane, ponderi semnificative în rândul acestora fiind deţinute de cele care îşi desfăşurau activitatea în industria prelucrătoare (22,2%), comerţ (19,7%) şi construcţii (11,9%).

Din totalul persoanelor ocupate în anul 2023, au lucrat cu program parţial 282.900 persoane (3,7%). Marea majoritate a persoanelor ocupate cu program parţial lucrau în sectorul agricol (76,3%).

În anul 2023, durata medie efectivă a săptămânii de lucru pentru activitatea principală a fost de 39,4 ore pe săptămână. 43.300 persoane au desfăşurat şi activităţi secundare, lucrând în medie 11,6 ore pe săptămână.

Rata şomajului a fost de 5,6%, valoare egală cu cea înregistrată în anul precedent. Pe sexe, ecartul dintre cele două rate ale şomajului a fost de 0,8 puncte procentuale (5,9% la bărbaţi faţă de 5,1% la femei), iar pe medii de rezidenţă de 5,8 puncte procentuale (8,8% în rural faţă de 3% în urban).
Rata şomajului avea nivelul cel mai ridicat (21,8%) în rândul tinerilor (15-24 ani).

"Şomajul a afectat în măsură mai mare absolvenţii învăţământului scăzut şi mediu, pentru care rata şomajului a fost de 14,6%, respectiv 4,9%. Rata şomajului a fost de doar 1,6% în cazul persoanelor cu studii superioare. Rata şomajului de lungă durată (în şomaj de un an şi peste) a fost de 2,2%, iar incidenţa şomajului de lungă durată (ponderea persoanelor aflate în şomaj de un an şi peste în total şomeri) a fost de 38,5%. Pentru tineri (15-24 ani), rata şomajului de lungă durată (în şomaj de şase luni şi peste) a fost de 11,1%, iar incidenţa şomajului de lungă durată în rândul tinerilor de 51%", se arată în comunicatul INS. 

Te-ar putea interesa și: