Rata anuală a inflaţiei a urcat la 15,88% în septembrie. Cu cât au crescut prețurile alimentelor în ultimul an?

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 15,88% în luna septembrie a acestui an, de la 15,32% în august, în condiţiile în care preţurile mărfurilor alimentare au crescut cu 19,12%, cele ale mărfurilor nealimentare au fost mai mari cu 16,61%, iar serviciile au fost mai scumpe cu 8%, conform datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Față de luna precedentă, în septembrie, curentul electric s-a scumpit cu peste 7%, dar în ultimul an creșterea facturilor la energie electrică a fost de +25%, în timp ce facturile de gaze naturale au crescut cu +70%.

De la începutul acestui an, cel mai mult s-au scumpit alimentele (+16%), mai ales uleiul (+38%), laptele (+22%), zahărul (+37%), cartofii (+21%) și carnea (+13%).

"Potrivit actualelor evaluări, rata anuală a inflaţiei va continua probabil să mai crească spre finele anului curent, sub impactul şocurilor pe partea ofertei, dar într-un ritm vizibil încetinit. Determinante pentru înrăutăţirea suplimentară a perspectivei apropiate a inflaţiei sunt dinamicile mai mari anticipate a fi consemnate în lunile următoare de preţurile gazelor naturale şi energiei electrice - inclusiv în condiţiile modificării caracteristicilor schemei de plafonare a preţurilor la energie electrică - precum şi de preţurile alimentelor, sub influenţa creşterii ample a cotaţiilor mărfurilor agroalimentare, pe fondul războiului din Ucraina şi al sancţiunilor instituite, dar şi al secetei prelungite şi extinse la nivel european din această vară. Impactul acestor factori va fi doar parţial contrabalansat de efecte de bază dezinflaţioniste anticipate a se manifesta în perspectivă apropiată inclusiv pe segmentul combustibililor", se menţiona în comunicatul băncii centrale transmis după şedinţa de politică monetară a Consiliului de Administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR), potrivit Agerpres.

Te-ar putea interesa și: