Preţurile de referinţă la gaze naturale în Europa au crescut luni dimineaţa cu până la 7%, în contextul în care Uniunea Europeană (UE) analizează noi sancțiuni împotriva Rusiei.
Unele ţări membre ale Uniunii Europene au cerut blocului comunitar să adopte rapid noi sancţiuni împotriva Rusiei, după apariţia unor informaţii privind o serie de atrocităţi comise de armata rusă în apropiere de Kiev.
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat că, în următoarea perioadă, țara sa și aliații săi vor cădea de acord asupra unor "noi măsuri" împotriva Moscovei, fără a oferi alte detalii.
În plus, traderii urmăresc şi deciziile cumpărătorilor de gaze după ce autorităţile de la Moscova au început să ceară ca plăţile să se facă în ruble.
Luni în jurul orei 8:24 a.m., la Bursa de la Amsterdam, cotaţiile futures la gaze cu livrare în luna următoare erau în creştere cu 2,6%, până la 115 euro pentru un Megawatt-oră. De-a lungul săptămânii trecute, preţurile au crescut cu 11%, aceasta fiind prima creştere săptămânală înregistrată în ultima lună.
"Riscurile geopolitice ar putea să menţină creşterea preţului gazelor pentru o perioadă mai lungă. Solicitarea Kremlinului ca ţările europene să plătească în ruble pentru gazele ruseşti creşte miza pentru aprovizionare şi posibilitatea unor perturbări", susţin analiştii de la Bloomberg Intelligence, Henik Fung şi Chia Cheng Chen, potrivit Economica.Net.