Compania Naţională Poşta Română (CNPR) a anunţat că persoanele care nu au intrat încă în posesia cardurilor de energie acordate de Guvern urmează să le primească până la sfârşitul lunii.
"Compania Naţională Poşta Română oferă, de astăzi, posibilitatea celor care au intrat în posesia cardului de energie să realizeze plăţi pentru facturile la utilităţi. Cei care nu au intrat încă în posesia voucherelor acordate de Guvern persoanelor vulnerabile urmează să le primească până la sfârşitul lunii. Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a virat, în conturile Poştei Române, sumele de bani destinate persoanelor vulnerabile, astfel că, de astăzi, beneficiarii de sprijin pot utiliza ajutorul pentru plata facturilor la energie prin trei modalităţi: a) Direct la poştaş, la domiciliul beneficiarului, prin mandat poştal. Dacă optează pentru plata la domiciliu, beneficiarii trebuie fie să ceară acest lucru direct poştaşului, fie să solicite prezenţa unui poştaş la domiciliul său, apelând Call Center-ul Poştei Române, la numărul de telefon 031.9966; b) Prin mandat poştal, la orice oficiu poştal din mediul urban sau la oficiul poştal în raza căruia îşi are domiciliul beneficiarul, în mediul rural; c) Online, prin intermediul aplicaţiei informatice pe care Poşta Română o pune la dispoziţia beneficiarilor", se spune într-un comunicat al Poştei Române, potrivit Agerpres.
Solicitarea de plată online poate fi realizată accesând site-ul Poştei Române, www.posta-romana.ro, la secţiunea "Compensare energie". Acolo, beneficiarul înregistrează cererea, fiind îndrumat pas cu pas pentru încărcarea documentelor. La final, primeşte pe e-mail o confirmare că solicitarea de plată a fost înregistrată, explică CNPR.
În cel mult 5 zile mai primeşte, tot pe e-mail, o altă confirmare că cererea sa a fost soluţionată. În cazul în care vreunul dintre documentele încărcate se dovedeşte a fi necorespunzător, beneficiarul este notificat în acest sens.