Ministrul Sebastian Burduja susține listarea la Bursă a companiilor din sectorul energetic

 

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, şi-a exprimat, miercuri, susţinerea pentru listarea companiilor din sectorul energetic, atât listări noi, precum Societatea de Administrare a Participaţiilor în Energie (SAPE), sau listări de pachete adiţionale pentru cele care deja se regăsesc pe Bursa de Valori Bucureşti.

"Mă bucur să susţin piaţa de capital. O voi face întotdeauna. Susţin listarea companiilor din energie, listări noi, poate pentru companii de tipul SAPE, sau listări de pachete adiţionale pentru companiile care deja se regăsesc pe Bursa de Valori Bucureşti, Aceasta este poziţia mea. De ce? Din două motive. Piaţa de capital are nevoie de resurse adiţionale, deci are nevoie să-şi crească oferta. Aşa cum a fost listarea Hidroelectrica, putem avea şi alte listări de succes. Şi pe partea de cerere românii pot să fie în număr tot mai mare investitori pe Bursa de Valori Bucureşti, pentru că aşa îşi vor multiplica economiile, vor avea un instrument de investiţii mult mai deştept decât a-şi ţine banii la bancă sau la saltea", a explicat ministrul Energiei la Forumul Pieţei de Capital, eveniment organizat de Financial Intelligence.

El a reiterat că, în 2021, în octombrie, a iniţiat, ca deputat, un proiect de lege care prevedea simplificarea impozitării pentru câştigurile bursiere, iar de la 10% procentul a fost coborât la 1%, respectiv 3%, în funcţie de perioada deţinerii, cu reţinere la sursă.

"Acest proiect de lege, ulterior adoptat, a încurajat zeci, sute de mii de români să se uite la Bursa de Valori Bucureşti şi o bună parte dintre ei chiar au devenit investitori activi de tip retail. Mă bucur să constat că astăzi avem o piaţă de capital solidă, o piaţă de capital care la începutul mandatului meu de ministru al Energiei a prilejuit şi listarea Hidroelectrica, cea mai de succes listare din întreaga lume. Hidroelectrica, o companie fanion a sectorului energetic românesc, cu capital majoritar de stat. Iată, o listare care demonstrează că şi o companie de stat pe Bursa de Valori Bucureşti, pentru că a fost listată doar la Bucureşti, poate să facă performanţă, să aibă credibilitate, să atragă investiţii", a subliniat Sebastian Burduja. 

Te-ar putea interesa și: