Compania Masdar din Emiratele Arabe Unite şi Hidroelectrica vor colabora pentru producţia de energie regenerabilă, fiind deja demarate discuţiile la nivel tehnic, iar cei de la Taqa sunt interesaţi de dezvoltarea proiectelor de infrastructură de transport al energiei, a scris vineri, pe pagina sa Facebook, ministrul Energiei, Virgil Popescu, transmite Agerpres.
"În cadrul vizitei de lucru în Emiratele Arabe Unite, unde se desfăşoară cea de-a XIII-a sesiune a Adunării Agenţiei Internaţionale pentru Energie Regenerabilă (IRENA), am avut astăzi o întâlnire bilaterală cu ministrul Energiei şi Infrastructurii E.S. Suhail Mohamed Al Mazrouei. Am discutat despre acţiunile comune în domeniul energiei, puncte de interes comune fiind operaţionalizarea unor noi rute de transport gaze naturale din zona Golfului, GNL, producţia de energie regenerabilă, dezvoltarea de tehnologii energetice sigure şi durabile, pentru sporirea eficienţei energetice şi a utilizării hidrogenului în mixul energetic. Totodată, am discutat despre planurile de investiţii ale companiile emirateze pe care le vor face în ţara noastră. De exemplu, compania Masdar în parteneriat cu Hidroelectrica vor colabora pentru producţia de energie regenerabilă, fiind deja demarate discuţiile la nivel tehnic. De asemenea, cei de la compania TAQA sunt interesaţi de dezvoltarea proiectelor de infrastructură de transport al energiei", a subliniat oficialul.
Potrivit sursei citate, consolidarea relaţiilor bilaterale dintre România şi Emiratele Arabe Unite, în mod special în domeniul energiei, reprezintă o prioritate pentru ambele ministere de resort din cele două ţări.