Directorul executiv al Federaţiei Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie (ACUE), Dana Dărăban, a anunţat că furnizorii de gaze şi electricitate vor emite cu întârziere facturile privind consumul pe luna septembrie.
Ea a explicat că OUG 119/2022 a fost emisă la 1 septembrie, cu aplicabilitate tot de la 1 septembrie, iar furnizorii au nevoie de cel puţin 30 de zile pentru modificarea softurilor.
"Cred că toţi furnizorii vor întâmpina probleme în implementarea noilor criterii de selecţie a beneficiarilor, de aplicare a plafonului la anumite marje de consum, ceea ce este foarte posibil să ducă, în anumite situaţii, la întârzieri. Noi am văzut legea adoptată la 1 septembrie, cu aplicabilitate la 1 septembrie. Este o chestiune pe care am spus-o de mai multe ori: avem nevoie de o perioadă de 30 de zile pentru a opera schimbările", a spus Dărăban.
Furnizorii nu vor întrerupe activitatea de furnizare, a arătat ea.
"Va depinde de la caz la caz. Fiecare furnizor va încerca să fie cât mai puţin afectat, pentru că emiterea cu întârziere a facturii înseamnă o întârziere şi pentru ei în încasări, ceea ce se adaugă la riscurile şi la problemele de acces la lichiditate ale furnizorilor", a precizat reprezentanta ACUE, potrivit Agerpres.
Dărăban a sfătuit clienţii care primesc o factură pe două-trei luni, pe care nu o pot plăti dintr-o singură dată, să discute cu furnizorul pentru eşalonarea plăţilor.
"Atunci când vor veni trei facturi, dacă este nevoie, furnizorii vor oferi şi eşalonare", a completat Dărăban.