Prim-ministrul Florin Cîţu a declarat că, investiţiile nete în economie cresc cu aproape 10%. El a spus că, această creştere a investiţiilor nete reprezintă un indicator ce arată încrederea investitorilor şi multinaţionalelor în Guvern.
"Veşti extraordinare din economie! Investiţiile nete în economie cresc cu aproximativ 10%. Foarte important pentru români. Aceste investiţii reprezintă un indicator care arată încrederea antreprenorilor, a investitorilor şi a multinaţionalelor în guvernul pe care îl conduc. Investiţiile nete reprezintă, printre altele, cheltuielile destinate creării de noi mijloace fixe, precum şi dezvoltării, modernizării şi reconstrucţiei celor existente. Mai simplu, se creează o capacitate mai mare de producţie pentru că se estimează o economie mai mare cu o cerere mai mare şi o putere de cumpărare mai mare. Creştere economică de care vor beneficia toţi românii. Continuăm în acest ritm şi depăşim cele mai optimiste estimări de creştere economică ", a scris Florin Cîţu, joi, pe Facebook, potrivit AGERPRES.
Investiţiile nete realizate în economia naţională au însumat, în primul trimestru al acestui an, 20,356 miliarde de lei, în creştere cu 9,9% faţă de acelaşi interval din 2020, arată datele provizorii publicate, joi, de Institutul Naţional de Statistică (INS), conform AGERPRES.