Consiliul Județean Cluj, întrunit în ședință ordinară, marți, 21 decembrie, a aprobat taxele și tarifele aferente anului 2022.
Astfel, în baza propunerilor transmise de structurile de resort ale aparatului de specialitate al forului administrativ județean, majoritatea taxelor și tarifelor locale pentru anul 2022 se mențin la nivelul anului 2021, doar unele dintre acestea suferind modificări nesemnificative.
„Din dorința de a încuraja utilizarea serviciilor oferite de către instituția noastră, am considerat oportun ca taxele și tarifele pentru acestea să nu fie modificate în mod substanțial. Preconizăm că în anul ce urmează, în contextul pandemic actual, vom realiza venituri cel puțin egale celor din 2021”, a precizat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe.
În acest sens, taxele și tarifele ce vor fi practicate anul viitor de Direcția de Urbanism și Amenajarea Teritoriului, Direcția Juridică, Serviciul Centrul Național de Informare Turistică Cluj și taxele suplimentare de utilizare a drumurilor județene administrate de Direcția de Administrare a Domeniului Public și Privat al județului Cluj rămân neschimbate.
Principalele modificări apar la nivelul Direcției de Administrare și Exploatare a Stadionului Cluj Arena, unde s-a majorat taxa pentru utilități sportivi, aceasta reprezentând contravaloarea utilizării dușurilor de la vestiare precum și a spațiilor încălzite și iluminate. De asemenea, au fost introduse noi tarife, respectiv pentru parcare subterană pe termen nelimitat – abonament pentru persoanele juridice, pentru încărcare folosind stația electrică, precum și taxa de folosire plus acoperire a gazonului pentru concerte, festivaluri, spectacole și întruniri cu caracter comercial.