Cluj-Napoca se află printre oraşele care au cele mai mari salarii din domeniul construcţiilor.
„Domeniul construcţiilor a fost unul dintre puţinele care au reuşit să sfideze pandemia, alături de IT, Telecomunicaţii sau Retail. Acest sector nu numai că nu a stagnat, dar a înregistrat şi creşteri pe parcursul primilor 2 ani de pandemie. Criza însă se vede pe alte paliere în acest domeniu, spre exemplu, în lipsa acută de forţă de muncă. Doar în acest moment, sunt peste 3.200 de locuri de muncă”, arată o analiză eJobs.
Cele mai mari salarii din domeniul construcţiilor sunt pe poziţii de management şi IT:
- Director General, cu 34.000 lei;
- Manager IT - 32.000 lei;
- Director Economic - 25.000 lei;
- Senior Project Manager - 25.000 lei;
- Director Tehnic - 25.000 lei.
Dacă vorbim însă de poziţiile specifice, salariile din domeniu pot depăşi cu mult media industriei. Pe anumite poziţii, dacă sunt proiecte de amploare, există cazuri în care veniturile anumitor specialişti pot depăşi media naţională care se câştigă pe aceeaşi poziţie:
- Inginer de proiectare - 20.000 lei;
- Inginer structuri construcţii - 20.000 lei;
- Inginer mecanic - 18.250 lei;
- Inginer instalaţii - 17.719 lei;
- Operator macara - 15.750 lei;
- Arhitect - 13.500 lei;
- Muncitor calificat - 12.000 lei;
- Instalator/Montator ţevi - 12.000 lei;
- Zidar - 11.670 lei;
- Inginer topograf - 11.000 lei.
„Cei mai căutaţi angajaţi din domeniu sunt muncitorii calificaţi şi necalificaţi. Pentru a-i atrage, angajatorii nu doar că le pun la dispoziţie diverse facilităţi şi beneficii, ci sunt dispuşi să le ofere şi salarii mari doar pentru a bate palma pentru o perioadă mai lungă de timp. În funcţie de caz şi de amploarea proiectelor, dar şi de experienţă, în Construcţii se pot câştiga salarii şi de 2-3 mai mari decât media naţională pentru anumite poziţii. Spre exemplu, un sudor câştigă în medie 4.000 de lei net, dar, în anumite cazuri, aceşti specialişti pot câştiga şi 2.000 de euro lunar. Cu toate că facilităţile fiscale introduse la finalul lui 2018 au atras mai mulţi candidaţi spre acest sector, nevoia de forţă de muncă este în continuare cu mult peste numărul de candidaţi disponibili pe piaţă, motiv pentru care importul de forţă de muncă e o soluţie frecventă pentru acoperirea deficitului de personal”, a declarat Raluca Dumitra, Head of Marketing la eJobs România, potrivit Mediafax.
Oraşele cu cele mai mari salarii medii nete din Construcţii sunt:
- Bucureşti - 5.000 lei;
- Cluj-Napoca – 4.000 lei;
- Timişoara – 4.000 lei;
- Oradea – 4.000 lei;
- Iaşi cu 4.000 lei.
Oraşele cu cele mai mici salarii medii sunt:
- Cernavodă - 2.500 lei;
- Alexandria - 2.365 lei;
- Fălticeni - 2.300 lei;
- Videle - 2.200 lei;
- Paşcani - 2.000 lei.