Clujenii iau cele mai mari credite ipotecare din țară

 

Clujenii accesează creditele ipotecare cu cea mai mare valoare, au cele mai mari rate, dar plătesc și cele mai mari prețuri pentru a face o achiziție imobiliară. La polul opus se află constănțenii care iau împrumuturi cu valori scăzute și beneficiază de unele dintre cele mai accesibile prețuri la apartamente.

Vârsta medie la care românii fac primul credit la bancă a crescut ușor, ajungând în decembrie 2023 la 35,09 ani iar vârsta mediană la 34,08 ani, arată datele Băncii Naționale.

Vârsta mediană împarte în două jumătăți egale numărul celor aflați la primul credit în cazul nostru; jumătate din românii care s-au împrumutat pentru prima oară la bănci aveau sub 34,08 ani, iar cealaltă jumătate depășeau această bornă.

Bucureștenii și brașovenii fac primul credit la vârsta mediană cea mai înaintată (35,2 ani), în vreme ce la capătul opus se află Gorj, Teleorman și Mehedinți.

Imobiliare.ro Finance, brokerul de credite din cadrul grupului Imobiliare.ro, a realizat o analiză internă pentru a determina comportamentul românilor care au solicitat anul acesta finanțare în județele cu cele mai puternice piețe rezidențiale din țară.

Rezultatele cercetării indică faptul că cei mai mulți dintre români caută din timp consultanță specializată pentru a se asigura că atunci când găsesc locuința potrivită o pot cumpăra rapid. Reducerea perioadei necesare pentru obținerea unui credit ipotecar este mai importantă ca oricând în contextul în care prețurile cresc constant, iar numărul proprietăților disponibile este tot mai scăzut.

“Tot mai mulți români prospectează piața după ce au discutat în prealabil cu un broker de credite și își cunosc foarte clar capacitatea și condițiile de finanțare. Datele ne arată, așadar, că avem un cumpărător din ce în ce mai bine pregătit, care iese la cumpărături cu temele făcute, deci mai puțin vulnerabil și expus la surprize. Evident că și vânzătorii apreciază un astfel de client pentru că știu că discută cu o persoană care are potențialul de a finaliza achiziția”, a declarat Dan Niculae, Managing Director Imobiliare.ro Finance.

Clujenii plătesc cele mai mari prețuri pentru locuințele lor și ajung să ceară și cele mai mari sume de la bancă pentru a deveni proprietari.

Creditul mediu accesat de aceștia, prin intermediul rețelei Imobiliare.ro Finance, de la începutul lui 2024 și până la finele lunii trecute a fost de 89.390 de euro. La această sumă se adaugă avansul acordat de aceștia, care la nivel național este de circa 20%. Noii proprietari din județul Cluj achită lunar o rată medie de 525 de euro.

Aproximativ 40% dintre cei care au apelat la serviciile gratuite oferite de brokerii de credite au făcut acest lucru încă din etapa de prospectare a pieței.

Prețul mediu solicitat de proprietari și dezvoltatori pentru apartamentele scoase la vânzare în Cluj-Napoca a ajuns, potrivit Indicelui Imobiliare.ro, la valoarea de 2.896 euro/mp în luna septembrie, după un avans cu 14% comparativ cu perioada similară a anului trecut.

Locul al doilea în topul românilor care accesează cele mai mari sume de bani pentru a-și cumpăra o locuință este ocupat de bucureșteni. Creditul mediu acordat în Capitală a fost anul acesta de 73.265 euro. Rata achitată de cei care au obținut finanțare este de 430 de euro pe lună.

La nivelul județului Constanța, cumpărătorii au accesat anul acesta creditele ipotecare cu cea mai mică valoare medie, mai exact de 66.265 de euro. Rata medie achitată de aceștia este de 388 euro.

Te-ar putea interesa și: