Angajatorii din sectorul public au scos pe piaţă aproape 20.000 de locuri de muncă de la începutul anului şi până în prezent, cu cele mai multe posturi în luna august, respectiv 5.000 de opţiuni, dublu faţă de aprilie, arată o analiză publicată, miercuri, de o platformă de recrutare online.
Potrivit eJobs, cel mai mare angajator de stat a fost sistemul de sănătate, cu aproape 7.500 de poziţii deschise în spitale, clinici, sanatorii sau direcţii de sănătate.
Lista este continuată de instituţiile din educaţie, care au avut 5.300 de joburi postate, iar Guvernul a fost al treilea cel mai mare angajator din acest sector, cu 5.000 de locuri de muncă.
Datele arată, totodată, că Bucureşti domină clasamentul naţional al angajărilor la stat, cu 3.500 de posturi disponibile, urmat de Cluj - cu 1.200 de joburi postate de instituţiile publice, Timiş (puţin peste 900) şi Iaşi (aproape 900).
La polul opus s-au situat judeţele: Giurgiu (142 de locuri de muncă), Caraş-Severin (149), Covasna şi Olt (tot sub 200 de posturi vacante).
"Una dintre specificităţile aparatului de stat este legată de tipul contractelor încheiate cu angajaţii, respectiv aproape 90% dintre contracte sunt permanente. Numărul celor temporare este de aproximativ 2.000", se menţionează în analiza de specialitate.
La începutul acestui an, numărul de posturi ocupate din sectorul public era de aproape 1,3 milioane.
În acest moment, pe platforma eJobs.ro sunt disponibile 24.000 de locuri de muncă.