Analiză: Preţurile alimentelor vor continua să crească. “Există în continuare riscuri”

Preţurile alimentelor s-ar putea menţine la un nivel ridicat pe parcursul anului 2023, potrivit unei analize realizate de o platformă de investiţii.

"Există în continuare riscuri în ce priveşte preţurile alimentelor care depind de evoluţia vremii, a posibilităţii de a avea recolte proaste sau penurii de legume, a cererii susţinute şi a nevoii de profituri mai mari ale companiilor din cauza inflaţiei. Toate acestea ar putea menţine preţurile la alimente la un nivel ridicat pe parcursul anului 2023.

În Statele Unite, unde inflaţia alimentară a crescut cu 8,5% din martie 2022 până în martie 2023, Departamentul pentru Agricultură preconizează că preţurile la alimente vor continua să urce şi în 2023, deşi într-un ritm mai scăzut, cu aproximativ 6,5% peste nivelul din 2022", susţine analistul eToro, Bogdan Maioreanu, potrivit Agerpres.

Comparând datele din aprilie ale României cu cele ale ţărilor din UE care au raportat deja cifrele privind inflaţia, preţurile alimentelor din ţara noastră au crescut mai puţin (+20%) decât cele din Ungaria, care s-au mărit cu 39% în ultimul an. Peste noi se află Estonia, Lituania şi Letonia, însă în Franţa preţurile alimentelor au crescut cu 14%, cele din Grecia cu 11%, iar în Cipru cu doar 6%.

Conform datelor pe aprilie, inflaţia a încetinit pentru a zecea lună consecutivă în Statele Unite. În Europa, situaţia este mai complexă, zona euro înregistrând o uşoară creştere a preţurilor, dar majoritatea ţărilor europene prezintă o scădere semnificativă a ratei inflaţiei, explică în analiza sa Maioreanu.

"În ultimul an, preţurile alimentelor în România au crescut cu aproape 20%. Campionii sunt zahărul, cu o creştere de peste 58%, urmat de unt (35%). Creşterea preţurilor la zahăr nu se limitează la România. Este un fenomen global. Uniunea Europeană este principalul producător mondial de zahăr din sfeclă, cu aproximativ 50% din cantitatea totală. Cu toate acestea, zahărul din sfeclă reprezintă doar 20% din producţia mondială de zahăr, restul de 80% fiind produs din trestie de zahăr. Brazilia este cel mai mare producător mondial de zahăr, urmat de India. Din nefericire, presiunile asupra preţurilor zahărului vor rămâne ridicate, deoarece industria preconizează o producţie mai mică în acest an din cauza condiţiilor climatice nefavorabile. În Europa, producţia de sfeclă de zahăr va fi, de asemenea, mai mică din cauza secetei. Între timp, consumul creşte, iar o parte din recoltă este redirecţionată către producţia de etanol", potrivit analistului.

De asemenea, untul a înregistrat o creştere susţinută a preţurilor în ultimii doi ani. Pe pieţele internaţionale, preţurile au crescut cu peste 37% în 2021 şi cu peste 43% în 2022, din cauza cererii crescute şi a ofertei limitate. 

Te-ar putea interesa și: