A început programul Casa Verde Fotovoltaice 2024. Cine se poate înscrie

 

Înscrierile în programul Casa Verde Fotovoltaice 2024 au început vineri de la ora 10:00, cu regiunea nord-vest. Românii din județele Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Sălaj, Satu Mare şi Maramureș se pot înscrie pe site-ul Administrației Fondului pentru Mediu, începând cu ora 10:00, pentru a primi 30.000 de lei de la stat.

Anul acesta este pentru prima dată când românii primesc bani și pentru baterii de stocare, alături de panouri fotovoltaice. Fiecare beneficiar va primi 30.000 de lei de la AFM (față de 20.000 de lei, cât a fost anul trecut), iar bugetul total al schemei este de 2 miliarde de lei.

Anul trecut, fondurile s-au epuizat în primele minute, iar pentru acest an se estimează că interesul oamenilor va fi cel puțin la fel de mare. Așadar este esențial să ne organizăm dinainte și să ne mișcăm repede, în momentul în care aplicația devine activă.

Iată calendarul complet de înscrieri pentru fiecare regiune a țării:

  • 27 septembrie: Regiunea Nord-Vest (județele Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Sălaj, Satu Mare şi Maramureş)
  • 30 septembrie: Regiunea Centru (judeţele Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş şi Sibiu)
  • 1 octombrie: Regiunea Nord-Est (judeţele Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui);
  • 2 octombrie: Regiunea Sud-Est (județele Brăila, Buzău, Constanța, Galați, Tulcea și Vrancea);
  • 3 octombrie: Regiunea Sud (județele Argeş, Călăraşi, Dâmboviţa, Giurgiu, Ialomiţa, Prahova şi Teleorman);
  • 4 octombrie: Regiunea București-Ilfov;
  • 7 octombrie: Regiunea Sud-Vest Oltenia (județele Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt şi Vâlcea);
  • 8 octombrie: Regiunea Vest (județele Arad, Caraş-Severin, Hunedoara şi Timiş).

AFM estimează că anul acesta 67.000 de gospodării vor beneficia de programul Casa Verde, iar numărul total al prosumatorilor care și-au instalat panouri cu bani din Fondul pentru Mediu va crește astfel la 200.000.

Cei care doresc să-și instaleze panouri fotovoltaice pe acoperiș au la dispoziție 30.000 de lei de la Fondul pentru Mediu și trebuie să vină cu o finanțare proprie de cel puțin 10%.

Noutatea în acest an este finanțarea inclusiv a bateriilor de stocare.

Cheltuieli eligibile în cadrul programului din acest an sunt:

  • cheltuielile cu achiziţia sistemului de panouri fotovoltaice cu putere minimă instalată de 3 kW;
  • cheltuieli cu achiziția instalației de stocare a energiei electrice produsă din surse regenerabile;
  • cheltuielile cu extinderea sistemelor de panouri fotovoltaice instalate, prin montarea unui sistem de panouri fotovoltaice cu putere minimă instalată de 3 kW;
  • cheltuielile cu montajul și punerea în funcțiune a sistemelor și instalațiilor
  • TVA aferentă cheltuielilor eligibile.

Așadar, nu se pot achiziționa baterii de stocare pentru panourile instalate anterior. Sunt considerate eligibile numai cheltuielile efectuate după aprobarea finanţării de către AFM.

Te-ar putea interesa și: