Salina Turda este cel mai spectaculos subteran modelat de oameni, din lume.
Salina Turda este subteranul pe care oamenii l-au creat într-un mediu natural deosebit, în adâncul Transilvaniei, săpând în sarea depusă după evaporarea mării care acoperea toată regiunea în urmă cu milioane de ani.
Mina Ghizela de la Salina Turda
Aceasta este o mină de tip trapezoidal fiind proiectată în același sistem ca Mina Rudolf, însă ca urmare a sistării exploatării de sare în anul 1932, încăperea a rămas în stadiul de lucrări de pregătire a exploatării, fiind astfel de o înălțime redus. Mina Ghizela este acel loc din Salină în care sunt vizibile primele urme de exploatare. Turiştii vor remarca făgașe tăiate în sare și vor putea observa delimitarea brazdelor alături de felul de amplasare a penelor cu care blocurile erau detașate din masivul de sare. Unicitarea acestei camere este dată de formațiunile carstice depuse pe compartimentul de transport al puțului de acces în preabataj.
Accesul în mina Ghizela se face exclusiv pe scări.
VEZI AICI programul de funcţionare pentru Salina Turda în perioada Sărbătorilor de Iarnă.
Sursa foto: Salina Turda/Facebook