Apariția volumului „Patrimoniul arhitectural al Universității Babeș-Bolyai. O incursiune în istoria orașului”: “O nouă iniţiativă remarcabilă”

Universitatea ”Babeș-Bolyai” (UBB) din Cluj-Napoca – Direcția Patrimoniu Cultural Universitar a lansat, cu sprijinul Consiliului Județean, volumul „Patrimoniul arhitectural al Universității Babeș-Bolyai. O incursiune în istoria orașului”, având ca autori pe József Lukács și Claudia Septimia Sabău.

“O nouă iniţiativă remarcabilă a UBB. Realizat cu ocazia celebrării unui deceniu de la înființarea Direcției Patrimoniu Cultural Universitar a prestigioasei universități, volumul surprinde date despre cele mai importante 13 clădiri istorice din patrimoniul UBB", transmite CJ Cluj.

“Demersul de faţă al Direcţiei Patrimoniu Cultural Universitar al UBB de a identifica şi prezenta istoric şi cultural infrastructurile de patrimoniu ale universităţii, cu ocaia marcării a 10 ani de existenţă a acestei structure, prin colegii József Lukács și Claudia Septimia Sabău, cu suportul CJ Cluj, este unul profesionist şi necesar, ducându-ne inevitabil, aşa cum se vede şi în titlu, la o incursiune fascinantă în istoria oraşului”, a declarat Prof. Univ. Dr. Psih. Daniel David, rector UBB, Membru al Academiei Române şi al Academiei Europene.

Cu un număr de peste 20 de facultăți în componență, Universitatea ”Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca reprezintă cea mai mare universitate din țară și cea mai veche instituție de învățământ superior din România.

Te-ar putea interesa și: