A fost emis certificatul de urbanism necesar în vederea introducerii rețelei de canalizare menajeră, în sistem vacuumatic, în comuna Negreni.
Viitorul sistem de evacuare a apelor uzate va avea o lungime totală de peste 28 km, cu cca. 11 km de conducte de refulare. De-a lungul rețelei vor fi amplasate o stație de epurare de 800 de mc și două stații de vacuum de 75 de mc fiecare.
“Spre deosebire de rețeaua de canalizare clasică, gravitațională, tehnologia aleasă de experți pentru comuna Negreni este cea vacuumatică. În esență, sistemul de canalizare prin vacuum se pretează zonelor de șes, unde pantele sunt mici și pânza freatică este la un nivel ridicat. Astfel, datorită morfologiei terenului din zona vizată, dar și a costurilor de operare și execuție mai reduse, viitorul sistem proiectat va asigura transportul apei uzate la stația de epurare cu ajutorul stațiilor de vacuum ce generează presiune negativă”, transmit reprezentanţii Consiliului Judeţean Cluj.
Investiția este gestionată de Primăria comunei Negreni urmând ca, după finalizarea sistemului, acesta să intre în administrarea și operarea Companiei de Apă „Someș” S.A., operator regional aflat sub autoritatea Consiliului Județean Cluj.