Se extinde rețeaua de apă într-o localitate clujeană

Consiliul Județean Cluj a emis certificatul de urbanism necesar în vederea extinderii rețelei de apă pentru imobilele din localitatea Sălicea, comuna Ciurila, care, în prezent, nu beneficiază de acest serviciu edilitar.

"E important ca toate serviciile de utilități publice care au un impact direct asupra calității vieții, respectiv apă, canalizare, drumuri, să fie accesibile tuturor clujenilor, inclusiv celor din zonele recent construite", a declarat Președintele CJ Cluj, Alin Tișe.

În prezent, pe teritoriul satului Sălicea există un sistem public de alimentare cu apă potabilă, realizat în urmă cu aproximativ doi ani, în baza unei investiții asigurate de Consiliul Județean Cluj din Fondul „Întreținere, Înlocuire, Dezvoltare” (I.I.D.).

Noua investiție prevede extinderea conductei de apă pe o lungime de 625 de metri, acoperind, în acest fel, necesarul pentru imobilele situate pe patru străzi ale localității Sălicea.

Finanțată din fonduri ale comunei Ciurila, investiția va fi preluată, după recepție, și integrată în sistemul public județean de apă administrat de Compania de Apă „Someș”.