Lucrările de reabilitare și modernizare a drumului județean DJ 161G (DJ 109C) Sucutard – Petea – Pălatca – Vaida Cămăraş – DN 16 derulate de Consiliul Județean Cluj în cadrul proiectului cu finanțare europeană ce vizează realizarea Drumului Bistriței – LOT 1 continuă cu așternerea primului strat de asfalt, respectiv binder, pe sectorul situat între localitățile Pălatca și Vaida Cămăraș.
Până în acest moment a fost așternut primul strat de asfalt pe sectorul în lungime de aproape nouă kilometri cuprins între pozițiile 0+000 și 8+650, mai exact din localitatea Sucutard și până în proximitatea localității Petea, cu excepția noului pod construit la kilometrul 1+120. Acesta va fi racordat la drum și, totodată, asfaltat, în perioada imediat următoare.
În continuare, programul lucrărilor de asfaltare va fi unul foarte intens, cu operațiuni care se vor desfășura pe raza localităților Petea, Pălatca și Vaida Cămăraș.
De asemenea, lucrările de asfaltare vor demara și pe drumul județean DJ 172A limită cu județul Bistrița Năsăud – Țaga, făcând parte tot din Drumul Bistriței – Lot 1. Operațiunile se vor desfășura de la kilometrul 33+000, care reprezintă limita cu județul Bistrița-Năsăud, și vor continua pe direcția Țaga.