A fost emis certificatul de urbanism necesar autorizării lucrărilor de modernizare a drumurilor comunale de interes local din comuna Tritenii de Jos.
Sunt vizați pentru asfaltare 7,9 km de drumuri și străzi aflate pe teritoriul localităților: Tritenii de Jos, Tritenii Hotar, Pădureni, Tritenii de Sus și Triteni Colonie.
„Autoritatea locală din Triteni este în acest moment în etapa de obținere a avizelor pentru depunerea autorizației. Ne dorim ca totul să se desfășoare cât mai repede, astfel încât lucrările să înceapă chiar din acest an. Este important ca infrastructura de interes local să fie armonizată cu cea județeană și națională, iar cetățenii să beneficieze de condiții de transport similare, pe oricare categorie de drumuri aleg să o parcurgă, într-un mod cât mai civilizat și sigur”, a transmis șeful CJ Cluj, Alin Tișe.
Viitoarea structură a părții carosabile va avea o fundație nouă, formată din straturi succesive de balast și piatră spartă. Peste ele se vor turna stratul de binder cu criblură și covorul de asfalt. Lucrările mai vizează realizarea de acostamente, amenajarea șanțurilor pluviale, realizarea de marcaje orizontale și montarea de indicatoare rutiere.
Necesitatea demarării acestei investiții de către Primăria Tritenii de Jos este justificată de starea tehnică actuală a drumurilor, aflate într-o stare avansată de degradare.
Investiția este finanțată din programul național destinat dezvoltării comunităților locale.