Pentru buna desfășurare a evenimentului ”The Power of Sports - Sports Festival” (13 iunie – 16 iunie 2024, în intervalul orar 8.00 – 23.00), au fost instituite următoarele restricții de circulație:
- închiderea traficului rutier pe Aleea Stadion din data de 12 iunie 2024 până în data de 17 iunie 2024, ora 5.00;
- închiderea traficului rutier pe strada George Coşbuc din data de 13 iunie 2024 până în data de 16 iunie 2024, ora 23.00 (atunci când situația o impune), și închiderea traficului rutier (cu excepția mijloacelor de transport în comun CTP) pe strada Splaiul Independenței de la intersecția cu Pod Garibaldi până la intersecția cu strada George Coșbuc pe sensul de mers dinspre Pod Garibaldi spre Pod Napoca din data de 13 iunie 2024 până în data de 16 iunie 2024, ora 23.00 (atunci când situația o impune);
- în data de 16 iunie 2024, cu ocazia evenimentului caritabil "Crosul Supereroilor", se va închide traficul rutier în intervalul orar 8.00 – 11.00, pe următorul traseu: pornire Cluj Arena – Splaiul Independenţei – Str. George Coșbuc – Parcul Central „Simion Bărnuțiu” - Pod Napoca – Bulevardul 1 Decembrie 1918 – str. Sigismund Toduță – str. Gavril Muzicescu – Bulevardul 1 Decembrie 1918 – Pod Napoca – str. Splaiul Independenței – sosire Cluj Arena.
Piața volantă de lângă stadionul Cluj Arena se va muta mâine pe strada Splaiul Independenței, pe tronsonul cuprins între strada George Coșbuc și Pod Garibaldi. Piața va fi deschisă între orele 6.00 – 16.00, iar în acest interval va fi închisă circulația rutieră pe acest tronson.
De asemenea, cu ocazia „Festivalul Internațional de Film Transilvania – TIFF.23”, în perioada 14 iunie – 24 iunie 2024, se impun următoarele restricții de circulație în zona centrală:
- restricționarea circulației rutiere pe banda trei de pe latura de est a Pieței Unirii până la finalizarea festinalului (atunci când situația o impune);
- închiderea circulaţiei rutiere în data de 14 iunie 2024, în intervalul orar 20.30 – 23.30 (atunci când situaţia o impune), pe str. Napoca, Piaţa Unirii (latura de Sud şi latura de Est), Bulevardul Eroilor, pentru organizarea „Galei de Deschidere TIFF.23”;
- închiderea circulaţiei rutiere în perioada 15 iunie - 24 iunie 2024, în intervalul orar 21.30 – 23.30 (atunci când situaţia o impune), pe str. Napoca, Piaţa Unirii (latura de Sud şi latura de Est), Bulevardul Eroilor;
- în perioada 14 iunie – 23 iunie 2024, în intervalul orar 20.00 – 23.00, în Iulius Parc;
- închiderea circulaţiei rutiere din data de 22 iunie 2024, ora 22.00 până în data de 23 iunie 2024, ora 2.00, pe str. Nordului intersecție cu str. Romul Ladea (atunci când situaţia o impune), cu excepția riveranilor, pentru desfășurarea în bune condiții a galei de închidere a TIFF.23.