Primăria Cluj-Napoca va cumpăra clădirea BCR din centrul oraşului, cu peste 5,8 milioane de euro

Consiliul Local a votat astăzi, 12 decembrie, în favoarea achiziției sediului BCR din centrul municipiului Cluj-Napoca, cu suma de 5,8 milioane de euro.

Au fost exprimate 20 de voturi pentru (n.red. 19 fiind minimul necesar), 5 abțineri și 1 vot împotrivă.

Proiectul a fost dezbătut îndelung în ședința Consiliului Local Cluj-Napoca de la începutul lunii decembrie 2022. Atunci acesta nu a reușit să întrunească două treimi din voturile consilierilor pentru a fi aprobat (din cauza unor absențe), așa că subiectul a revenit în ședința de azi.

Conform negocierilor purtate cu BCR, Primăria e obligată să achite cele 5,87 milioane de euro până în 21 decembrie 2022. Prețul inițial solicitat de bancă era 6,5 milioane de euro, reprezentanții municipalității punctând că a fost o negociere foarte grea care a durat aproape 2 luni de zile.

Consilierii PSD și URS s-au opus proiectului, spunând că prețul e foarte mare și primăria ar trebui să se concentreze pe alte opțiuni și, mai ales, să accelereze digitalizarea serviciilor.

O mare parte a discuției s-a concentrat pe subiectul Schengen, având în vedere că această clădire este deținută de BCR, bancă controlată de grupul austriac Erste Group. Pentru că, ţara noastră nu a fost primită în Spaţiul Schengen, în spațiul public s-a iscat de câteva zile o dezbatere legată de boicotarea companiilor austriece, idee susținută acum și de unii consilieri locali.

„Austria a făcut o mare nedreptate poporului român. România îndeplinește toate condițiile pentru aderarea la Schengen. România a demonstrat că este un partener serios pe care Europa se poate baza. În altă ordine de idei, nevoia și necesitatea acestui spațiu nu a dispărut în șapte zile, e una reală și permanentă și noi trebuie să o clarificăm. Această sumă nu o dăm pentru Austria, ci pentru necesitatea de a le da clujenilor un spaţiu adecvat astfel încât să îşi continue relația cu Primăria. Această clădire vine în patrimoniul municipiului, nu va rămâne în cel al unei companii cu acționariat austriac”, a explicat Viceprimarul municipiului Cluj-Napoca, Dan Tarcea, în cadrul şedinţei de astăzi.