Consiliul Județean Cluj a aprobat, în cadrul ședinței ordinare desfășurate miercuri, 7 februarie 2024, proiectul de hotărâre inițiat de președintele Alin Tișe și care vizează programele de lucrări de modernizare și reabilitare, respectiv de întreținere curentă și periodică, în anul 2024, a drumurilor județene aflate în administrare.
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: "Peste 164.000.000 de lei, în 2024, pentru modernizarea, reabilitarea și întreținerea drumurilor județene. Întrucât înțelegem pe deplin importanța pe care infrastructura rutieră o are pentru dezvoltarea județului și atragerea de noi investiții, vom continua, și în acest an, ambițiosul program de modernizare, reabilitare și întreținere a drumurilor județene. Și, pentru că ne dorim să utilizăm cu maximă eficiență fondurile de care dispunem, lucrările vor fi finanțate atât din bugetul nostru propriu, cât și din fonduri europene nerambursabile sau prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.”
În ceea ce privește lucrările de întreținere curentă și periodică, Consiliul Județean a aprobat alocarea sumei de 40.000.000 de lei, cu TVA inclus, vizate fiind toate cele 62 de drumuri județene aflate în administrarea forului administrativ județean, precum și incinta industrială Clujana.
Totodată, în baza programului de lucrări de reabilitare și modernizare a drumurilor județene, s-a decis alocarea, din bugetul județului, a sumei de 8.000.000 de lei, cu TVA inclus.
Tot în ceea ce privește investițiile de reabilitare și modernizare, 11 obiective vor beneficia de finanțare în valoare de aproximativ 140.000.000 de lei prin Programul de Investiții „Anghel Saligny”. Este vizată, astfel, modernizarea a șapte drumuri județene (DJ 150 Chesău – Palatca, DJ 107J Săvădisla – Finișel – Plopi, DJ 105T Săliștea Veche – Berindu, DJ 107N Valea Ierii – Plopi – Gura Râșca, DJ 161C Corneni – Pintic, DJ 161A Cojocna și DJ 161E Diviciorii Mici – Habadoc) precum și a patru poduri (situate pe DJ 182E Chiuiești, DJ 107R Ciurila, DJ 103L Mănăstireni și DJ 161 Pâglișa).
Acestor fonduri și investiții li se adaugă și proiectele din fonduri europene nerambursabile, în valoare de 116.042.380 lei cu TVA inclus, vizate prin intermediul Proiectului Strategic "Traseul Regional Transilvania de Nord".