Consiliul Județean Cluj a aprobat darea în administrare către patru spitale clujene a 57 de echipamente medicale ultramoderne.
"Suntem alături de spitalele clujene, cu atât mai mult în contextul pandemic actual, când presiunea este uriaşă iar cerinţele numeroase şi facem tot ceea ce ţine de noi pentru a asigura infrastructura necesară realizării unui act medical de cea mai bună calitate", a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe.
Dotările au fost livrate la trei dintre spitalele care funcționează în subordinea forului administrativ județean, respectiv Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello”, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii și Spitalul Clinic de Recuperare, precum și la o unitate sanitară subordonată Ministerului Sănătății, Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal.
Echipamentele care urmează să fie date în administrare, pe baza contractelor ce vor fi încheiate între forul administrativ județean și spitalele partenere în cadrul proiectului sunt: două aparate de ventilație, 25 de monitoare pentru urmărirea funcțiilor vitale, un aparat de recuperare antispasmic, un aparat de administrare a oxidului nitric, două dispozitive de administrare rapidă a lichidelor și un dispozitiv portabil de aspirare a secrețiilor oro-faringiene.
Totodată, vor mai fi date în administrare 11 saltele anti-escară, cinci aparate pentru vizualizarea venelor, un sistem de spălare automată a instrumentarului, două combine frigorifice de tip bancă de sânge, două congelatoare medicale pentru plasmă, două frigidere pentru medicamente, reactivi și probe și două lavoare chirurgicale.
Dotările au fost achiziționate în cadrul proiectului cu finanțare europeană nerambursabilă câștigat de forul administrativ județean, proiect ce vizează consolidarea capacității județului în gestionarea crizei sanitare COVID-19.