Consiliul Județean Cluj a semnat patru contracte de finanțare din bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. În valoare totală de 15.177.361,60 lei, cele patru investiții vor beneficia de alocări în cuantum de 13.941.111 lei prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, diferența de 1.236.250,50 lei urmând a fi suportată din bugetul Consiliului Județean.
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Am demarat un amplu program de construire a mai multor poduri noi pe drumurile județene. În acest scop, căutăm în permanență și alte surse de finanțare, în afara celor de la bugetul județului. Astfel, investițiilor finanțate din fonduri europene nerambursabile li se adaugă, acum, și cele prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. Desigur, banii astfel economisiți vor fi folosiți tot în beneficiul clujenilor”.
Cele patru investiții vizează construirea a tot atâtea poduri noi:
- pe DJ 161, la kilometrul 30+977, în localitatea Pâglișa. Au fost alocați 8.164.591,11 lei (TVA inclus) prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” și 407.992,45 (TVA inclus) din bugetul județului;
- pe DJ 103L, la kilometrul 0+000, în localitatea Mănăstireni. Au fost alocați 1.998.273,82 lei (TVA inclus) prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” și 536.621,20 (TVA inclus) din bugetul județului;
- pe DJ 107R, la kilometrul 17+700, în localitatea Ciurila. Au fost alocați 1.899.279,21 lei (TVA inclus) prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” și 146.011,85 (TVA inclus) din bugetul județului;
- pe DJ 182E, la kilometrul 6+053, în localitatea Chiuiești. Au fost alocați 1.878.966,86 lei (TVA inclus) prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” și 145.625,10 (TVA inclus) din bugetul județului;
Reamintim, în acest context, faptul că, în cadrul amplului program de construire a mai multor poduri noi situate pe drumurile județene, Consiliul Județean Cluj a finalizat, în cursul anului 2021, podurile din localitățile Jichișu de Jos, pe DJ 161D și din Văleni, pe DJ 108C, iar în cursul anului 2023 a finalizat podurile din localitățile Bonțida, pe DJ 161 și Someșu Rece, pe DJ 107P.
Totodată, urmează construirea unui nou pod în localitatea Mica, pe DJ 172F, după demolarea celui vechi. În această etapă au demarat deja lucrările de construire a unui pod provizoriu.