Consiliul Județean Cluj a emis autorizația de construire necesară pentru înființarea, în satul Soporu de Câmpie, comuna Frata, a rețelei de canalizare menajeră.
Deși satul Soporu de Câmpie dispune, în prezent, de o rețea de apă potabilă gestionată de Compania de Apă Someș, acesta nu beneficiază și de un sistem centralizat de colectare, transport și epurare a apelor uzate menajere.
În acest context, Primăria comunei Frata a luat decizia înființării unei rețele de canalizare ce va fi introdusă pe toate străzile din localitate, lungimea totală a conductelor fiind de aproape 17,5 km. Sistemul mai prevede instalarea a patru stații de pompare și a unei stații de epurare a apelor uzate. În total, vor fi racordate cca. 500 de gospodării.
Valoarea proiectului de investiții este de 18.187.400 lei, banii fiind asigurați prin Programul național de investiții „Anghel Saligny”. Lucrările de construire sunt preconizate să dureze maxim trei ani.