O nouă localitate din Cluj, racordată integral la reţeaua de apă

Compania de Apă „Someș” S.A., operator regional aflat sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, a semnat contractul de execuție privind extinderea rețelei de apă în satul Mihăiești, comuna Sânpaul.

Lucrările sunt finanțate de Consiliul Județean din fondul special constituit din redevența și impozitul pe profit cuvenite forului administrativ județean și pe care acesta le returnează pentru investiții Companiei de Apă „Someș” S.A..

Investiția prevede extinderea actualei rețele de apă pentru toate imobilele neracordate la apă, din partea dreaptă a drumului european E81, pe întreaga lungime a satului. Odată cu executarea reţelei se vor realiza şi branşamente la imobilele vizate, până la limita de proprietate.

“În urma implementării acestui proiect, Mihăieştiul va fi racordat integral la reţeaua de apă administrată de Compania de Apă Someş. Este o lucrare complexă, care impune şi subtraversări ale drumului european ce străbate localitatea”, a declarat Preşedintele CJ Cluj, Alin Tişe.