O nouă linie de transport în comun în Cluj. Linia 12 va conecta cartierul Mărăști cu zona industrială de pe B-dul Muncii

 

Primăria Cluj-Napoca şi CTP Cluj-Napoca anunţă introducerea Liniei 12 în reţeaua de transport public clujean, care va asigura conectarea directă între cartierul Mărăşti (de la Podul IRA), cartierul Între Lacuri (prin strada Aurel Vlaicu), str. Fabricii şi zona industrială B-dul Muncii.

Implementarea acestei linii are ca scop creşterea gradului de mobilitate a locuitorilor din cartierul Mărăşti şi Între Lacuri către obiectivele economice şi industriale din zona B-dul Muncii, prin acces rapid şi comod, fără transbordări. Se reduce astfel timpul de deplasare între zonele rezidenţiale şi industriale, facilitând călătoriile zilnice.

Traseul cu staţiile aferente este următorul:

Tur: str. Aurel Vlaicu (staţiile: Expo Transilvania, Aurel Vlaicu, Arte Plastice), str. Fabricii (staţiile: Mareşal A. Averescu, Bobâlnei Est, Terapia Est), B-dul Muncii (staţiile: Terapia Sud, Sinterom Sud, Sieta, Termorom Sud), bucla de întoarcere ERS CUG.

Retur: B-dul Muncii (staţiile: ERS CUG Nord, Termorom Nord, Sinterom Nord, Terapia Nord), str. Fabricii ( staţiile: Terapia Vest, Bobâlnei Vest, Fabricii), str. Aurel Vlaicu (staţiile: Mareşal C. Prezan, Siretului, Pod Someşeni).

Programul de circulaţie poate fi consultat pe site-ul www.ctpcj.ro şi în aplicaţia Tranzy.