Verificări ale DNA la Primăria Cluj-Napoca

 

Serviciul teritorial Cluj al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) face, miercuri, verificări ale unor documente la Primăria Cluj-Napoca.

"La solicitarea DNA Cluj, Primăria Cluj-Napoca, în aceasta dimineaţă, a pus la dispoziţia organelor de control documentele solicitate în cadrul demersului DN", a precizat, miercuri, Iulia Perşa, purtător de cuvânt al administraţiei locale.

Potrivit sursei citate, activitatea primăriei se desfăşoară normal, iar administraţia locală colaborează instituţional cu organele statului, potrivit prevederilor legale. 

Conform Știri de Cluj, biroul Direcției Tehnice din cadrul p a fost sigilat în jurul orei 4:00 dimineața, iar anchetatorii se află și la această oră în sediul primăriei.

Conform acelorași surse, în acțiunea procurilor sunt vizați directorul Direcției Tehnice, Virgil Poruțiu, precum și Lucia Lupea, șefa Serviciului Achiziții, care ar fi fost ridicați la primele ore ale dimineții de acasă, iar dosarul în care se strâng probe ar avea legătură cu licitația la Centura metropolitană.